Filarmonica de Stat Târgu Mureș

Filarmonica de Stat Târgu Mureș este una din tradiționalele filarmonici din România cu o tradiție bogată de peste 70 de ani.
Locația unde își desfășoară activitatea Filarmonica de Stat este Palatului Culturii construit între anii 1911-1913 din inițiativa primarului György Bernády, o adevărată emblemă a arhitecturii Secession având două săli de concert. Sala mare cu o capacitate de 700 de locuri este un adevărat templu al muzicii fiind dotată de o orgă de 4.488 de tuburi și 78 de registre construită de Fabrica Rieger⁠. Pe scenă au susținut concerte muzicieni de talie mondială precum B.Bartók, P.Casals, E.Dohnányi, G.Enescu, J.Kubelík și C.Zecchi⁠. Sala mică de concerte, cu 150 de locuri este spațiul ideal pentru concertele camerale.
Înființată în anul 1950, datorită unor muzicieni excelenți care au pus bazele unei instituții culturale, astăzi este renumită și recunoscută pentru activitatea sa de susținere de concerte simfonice, vocal-simfonice, operă în concert, corale sau camerale.