Canal 33 - Inspirație la puterea 33
Canal 33 este un canal independent dedicat dezvoltării personale în toate aspectele vieții - profesional (fie că ești antreprenor, freelancer sau angajat), relațional și spiritual -, facilitând accesul la cunoaștere autentică într-o formă dinamică, modernă. Grila de programe conține informație de business, carieră, bani, investiții, life-style, relații, spiritualitate și cultură. Echipa Canal 33 aduce în atenția telespectatorilor invitați de valoare, care au ceva de împărtășit despre felul în care au reușit în viață și în carieră.
Canal 33
Eliberează-ți corpul de retenția de apă
Pentru multe femei, retenția de apă este o realitate cu care s-au obișnuit să trăiască. Să își simtă corpul și mai ales picioarele umflate. Uneori la nivelul de disconfort și inestetic, alteori la nivelul de durere.
Nu este însă obligatoriu să trăiești așa pentru restul vieții tale.
Sâmbătă, de la 13.00 la 14.30 voi organiza un atelier de lucru în care îți voi da o altă înțelegere a acestui fenomen, dincolo de procesele biologice, pentru a putea să dai un alt reset de la nivel subconștient corpului, și un instrument energetic simplu, care folosit 5 minute pe zi (sau măcar la nevoie) te pot ajuta să scoți acest disconfort din viața ta.
Eliberează-ti corpul.
Detalii pe link:
schooloflight.ro/magazin/eliberare-de-retentia-de-…
RA
5 days ago | [YT] | 24
View 0 replies
Canal 33
Boala este o condiție a naturii umane și face parte din viață în aceeași măsură în care eșecul face parte din succes.
Sănătatea este o abstrațiune și nu o realitate concretă. Este un ideal. Un deziderat. Iar preocuparea pentru "un stil de viață sănătos", oricât de benefic și laudativ este acest demers, de sine stătător nu va fi suficient. Sigur, e de preferat să nu ne otrăvim cu țigări, și alcool șamd, să avem un regim de alimentație, odihnă, mișcare. Toate acestea sunt bune dar nu sunt suficiente.
Marketingul "stilului de viață sănătos" face afaceri bune pentru mulți. Acum ești dispus să dai 2 euro pentru o apă "superioară" (cu vitamine) în loc de 50 de cenți pentru o apă "obisnuită".
Dar dincolo de afaceri, trenduri și năzuințe ale omului în căutarea sănătății și longevității, adevărata înțelegere a sănătății și bolii stă în înțelegerea sensului tău ca ființă, centrului tău, a scopului și drumului tău și cât de mult te-ai îndepărtat sau nu de Calea ta. Corpul este expresia sensului tău, întrucât este guvernat de subconștient, sau de adevăratul tău sine. Când ego-ul tău (mintea conștientă/ ratională) o ia hăis, corpul vine să tragă "cea" și să te reîntoarcă la poziția de echilibru și la drumul tău.
Vreme de milenii ne-am "luptat" cu bolile, dar ele sunt în primul rând un mesager și dintr-o anumita perspectivă, un prieten. Ele îți spun cu onestetitate în față adevăruri pe care nici cel mai bun prieten al tău nu ar îndrăzni să ți le spună despre tine.
Este necesară o înțelegere mult mai integrativă a sănătății și a bolii.
RA
1 week ago | [YT] | 67
View 2 replies
Canal 33
Ai observat că viața are o tendință ciudată?
În fiecare zi se adună câte puțin.
Puțin stres. Puțină oboseală. Puțină dezamăgire. Puțină frică. Puțină confuzie.
Și după luni sau ani, acel „puțin” devine noua ta normalitate.
RESET 365 a fost creat pentru exact opusul.
Nu este încă un curs. Nu este încă o bibliotecă de informații pe care să nu le parcurgi niciodată. Este ritualul tău zilnic de resetare.
Primești acces la 365 de meditații ghidate, exerciții de reconectare și procese interioare atent structurate, astfel încât, în fiecare zi, să elimini din zgomotul acumulat și să te întorci la tine.
5 minute. 10 minute. 15 minute.
Atât poate fi suficient pentru a schimba direcția unei zile. Și zilele schimbă săptămânile. Săptămânile schimbă lunile. Lunile schimbă viața.
În RESET 365 găsești meditații pentru: claritate în decizii • încredere în sine • relații armonioase • prosperitate și abundență • vindecarea trecutului • energie și vitalitate • reconectare spirituală • karmă • transformare corporală • liniște interioară • reducerea stresului • somn și odihnă profundă
Nu trebuie să știi să meditezi. Nu trebuie să ai experiență. Trebuie doar să apeși Play.
Imaginează-ți cum ar fi să începi fiecare dimineață cu mintea limpede și să închei fiecare seară fără povara emoțională acumulată peste zi. Acesta este scopul RESET 365. O nouă zi. O nouă energie. O nouă versiune a ta. În fiecare zi.
Intră acum în RESET 365 și oferă-ți cel mai valoros cadou posibil: câteva minute pe zi care îți pot transforma întreaga viață.
Investiția ta? DOAR 1 EURO PE ZI. Ai acces cu 1 euro pe zi la munca mea spirituală de o viață.
CUMPĂRĂ AICI: schooloflight.ro/magazin/reset-365/
Disclaimer: Din motive de procesare a tranzacțiilor, abonamentul se procesează săptămânal, automat (până anulezi), la fiecare 30 zile, respectiv 30 euro (160 lei). Nu avem soluții tehnice de a procesa 1 euro pe zi, ci doar 30 euro la 30 zile
1 week ago | [YT] | 14
View 0 replies
Canal 33
Maine de la 10.00 vorbim la Sunday Sol despre ETAPELE RELATIEI DE CUPLU.
Acces GRATUIT din grupul dedicat.
t.me/SundaySol_Resurrection
1 month ago | [YT] | 7
View 1 reply
Canal 33
Ca femeie, ai o altă experiență în relația cu proprii hormoni spre deosebire de bărbați. Fiecare etapă a lunii înseamnă un alt impuls, o altă influență, un alt impact. Intr-o măsură, relația cu hormonii și cea cu propria feminitate înseamnă o dinamică reciprocă. După un anumit prag, de asemenea, schimbările hormonale schimbă multe în corpul tău, în senzațiile tale, în dorințele tale, în energia ta.
Ca bărbat, am o abordare diferită probabil de a femeilor care facilitează astfel de programe. Nu vă împărtășesc din "secretele" mele, din felul în care eu am confruntat și depășit anumite crize sau etape, aduse bunăoară de variații hormonale sau menopauză.
Ca bărbat vin dintr-o zonă de admirație pentru energia feminină, dar dintr-un spațiu neutru. Vin dintr-un spațiu de susținere și pragmatism. Ca expert în energetica umană vreau să îți ofer o cufundare intr-un proces emoțional de lucru cu sine prin meditatie, și tehnici de reprogramare metabolică și hormonală. Din perspectiva mea, nu e nevoie să trăiești în furtuni, în frustrare, sau în procese care să te facă se te gândești cu nostalgie la corpul tău "de altădată". Orice în ființa umană poate fi îmbunătățit sau reprogramat emoțional și energetic.
DISCLAIMER: Acest program nu se substituie niciunui un tratament pe baza de medicamente sau orice alte terapii medicale. Este un program de suport complementar, emoțional și energetic.
schooloflight.ro/magazin/nu-lasa-hormonii-sa-iti-c…
RA
1 month ago | [YT] | 34
View 1 reply
Canal 33
Tu îți cunoști nivelul luminic actual?
Trimite-mi pe whatsapp la +40729394980 o poza selfie actuala și îți voi măsura radiestezic nivelul luminic actual, raportat la cele 10 ceruri de lumină.
(Ca reper, pentru a putea urma cursul meu fundamental Expert Protectie Subtilă, trebuie să ai minim 7.3 - asta ca să ai o referință de unde începe să fie o valoare bună).
RA, 31 de ani de experientă în masuratori radiestezice
1 month ago | [YT] | 34
View 1 reply
Canal 33
Nu te-ai îndrăgostit niciodată doar de un bărbat. Te-ai îndrăgostit de speranța că, în sfârșit, cineva îți va vedea copilul interior și nu îl va abandona.
De aceea suporți prea mult. De aceea ierți imposibilul. De aceea te agăți chiar și când totul doare. Pentru că femeia matură știe că trebuie să plece. Dar fetița din tine încă așteaptă să fie aleasă.
Și poate cea mai mare tragedie din viața unei femei este asta: că ajunge la 40 de ani încă încercând să obțină de la un bărbat iubirea pe care nu a primit-o când era copil. Adevărul dur? Nu alegi partenerul după cât de mult îl iubești. Îl alegi după rana care conduce iubirea din tine.
Unele femei nu caută iubire. Caută reparare. Iar până când nu îți iei copilul interior în brațe… vei continua să confunzi intensitatea cu iubirea, frica cu destinul, și abandonul cu pasiunea.
Și într-o zi realizezi ceva care îți rupe sufletul: că nu bărbații te-au abandonat cel mai mult. Ci tu.
Dacă vrei să schimbi aceasta dinamică, te aștept sa lucram împreună cu instrumente puternice, din 1 iunie.
schooloflight.md/vindecarea-copilului-interior
RA
1 month ago | [YT] | 68
View 3 replies
Canal 33
De ce unele femei sunt dorite, iar altele doar folosite?
Există femei pe care un bărbat le caută chiar și după ani, și există femei pe care le uită imediat după ce obține ce vrea. Diferența nu este frumusețea. Nu este vârsta. Nu este nici măcar experiența erotică. Este energia cu care o femeie se vede pe ea însăși.
O femeie care se simte „insuficientă” va încerca mereu să cumpere iubirea. Cu trupul. Cu răbdarea.
Cu înțelegerea. Cu sacrificiul. Cu disponibilitatea ei infinită. Oamenii nu respectă ceea ce primesc fără limite. Respectă ceea ce simt că pot pierde.
Unele femei sunt atât de speriate să nu fie abandonate, încât acceptă aproape orice:
mesaje rare, atenție minimă, relații neclare,
promisiuni fără fapte, bărbați indisponibili emoțional, firimituri care sunt confundate cu iubirea. Și fără să își dea seama, se transformă din alegere… în comoditate.
O femeie care nu are granițe clare îi învață pe ceilalți că poate fi consumată. Dur, dar adevărat.
Un bărbat simte foarte repede dacă stai lângă el din iubire… sau din frică de singurătate.
Femeia care este doar folosită are deseori un gol interior uriaș. Și încearcă să îl umple fiind:
mai frumoasă, mai disponibilă, mai sexuală, mai „perfectă”, mai salvatoare.
Dar nimic din toate astea nu repară rana de bază:
„Trebuie să ofer ceva ca să merit iubire.”
În schimb, femeia dorită profund nu aleargă după validare. Ea nu imploră atenție. Nu forțează conexiuni, nu se micșorează ca să fie acceptată.
Are ceva ce nu poate fi mimat: valoare interioară.
Și paradoxal, exact femeia care poate pleca este cea pe care un bărbat se teme să o piardă.
Pentru că energia disperării respinge. Iar energia demnității magnetizează.
Începe în momentul în care o femeie decide că:
nu mai negociază cu propria demnitate, nu mai confundă atenția cu iubirea, nu mai acceptă relații care o golesc, și nu mai încearcă să câștige prin suferință ceea ce ar trebui oferit prin alegere sinceră, ea schimbă complet jocul.
Ea nu mai întreabă: „Cum îl fac să mă aleagă?”
Ci: „Merită acest om acces la sufletul meu?”
RA - The White Lotus
PS: dacă vrei sa vindeci asta în tine, ti-am pregătit acest retreat online
schooloflight.ro/magazin/de-ce-femeile-bune-raman-…
2 months ago | [YT] | 32
View 0 replies
Canal 33
Unele femei nu suferă doar pentru durerile lor.
Suferă pentru femeile dinaintea lor.
Suferă pentru bunica ce a rămas singură și a învățat că iubirea înseamnă sacrificiu. Pentru mama care a tăcut ca să țină familia unită.
Pentru străbunica ce a fost abandonată, umilită sau obligată să supraviețuiască fără iubire.
Și fără să știe, multe femei devin loiale acestor destine. Aleg bărbați indisponibili emoțional.
Se tem să fie mai fericite decât mama lor.
Își sabotează relațiile exact când apare iubirea adevărată. Confundă durerea cu intensitatea.
Și numesc „destin” ceea ce este, de fapt, o fidelitate invizibilă față de suferința din neam.
Pentru că în adâncul lor există o frică nerostită:
„Dacă eu mă vindec… pe cine trădez?”
Adevărul dureros este că multe femei nu trăiesc propria viață, ci continuă, inconștient, povești neterminate ale femeilor dinaintea lor.
Iar vindecarea începe în clipa în care o femeie are curajul să spună:
„Durerea voastră se oprește la mine.”
Dacă simți că vrei să vindeci asta în tine, participa la retreatul online.
schooloflight.ro/magazin/de-ce-femeile-bune-raman-…
RA - The White Lotus
2 months ago | [YT] | 67
View 1 reply
Canal 33
Dragii mei,
Indiferent că suntem antreprenori, freelanceri sau angajați într-o companie, fiecare suntem sufletul afacerii de care ne ocupăm, al proiectului pe care l-am inițiat sau în care avem un rol critic. De aceea, cunoașterea și abilitățile profesionale pe care le avem pot fi amplificate, maximizate ca impact dacă lucrăm la energetica brandului nostru personal, prin cunoaștere subtilă și tehnici energetice. Atunci când emitem un câmp energetic favorabil, puternic, ce ne reprezintă, acesta va susține tot ceea ce realizăm în plan fizic, crescându-ne competitivitatea și vizibilitatea nu doar în rândul clienților, dar și al potențialilor investitori și parteneri de afaceri aliniați la valorile noastre.
Participă la webinarul gratuit CUM APLICI ESOTERISMUL ÎN AFACERI de mâine, 9 mai, ora 20, pentru a afla cum să conștientizezi și să lucrezi la energetica brandului personal, care va atrage clienții și partenerii potriviți afacerii tale, proiectului tău.
În webinar vei afla informații esențiale și despre managementul karmic, marketingul vibrațional, vânzarea inversată, clienți predestinați, cash în flux, toate pentru a avea o perspectivă 360 de grade asupra instrurmentelor subtile care pot face diferența în împlinirea viselor tale în plan profesional și de afaceri.
Link-ul de zoom se va pune pe grupul dedicat:
t.me/EsotericMBA
Locuri limitate.
2 months ago | [YT] | 18
View 0 replies
Load more