Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA” – ediția a 57-a Sighetu Marmației, 27 decembrie 2025
Primăria Municipiului Sighetu Marmației împreună cu Centrul Cultural, invită publicul larg să ia parte la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA”, ajuns la prestigioasa ediție a 57-a, care va avea loc sâmbătă, 27 decembrie 2025, în centrul orașului Sighetu Marmației.
Evenimentul, devenit un reper cultural de tradiție la nivel național, celebrează bogăția și autenticitatea obiceiurilor de iarnă din Maramureș și din alte zone etnofolclorice ale țării. Festivalul aduce în fața publicului cete de colindători, formații de dansuri tradiționale, obiceiuri arhaice, măști și costume populare autentice, păstrate cu sfințenie din generație în generație.
Prin desfășurarea sa în aer liber, în inima orașului, Festivalul „MARMAȚIA” transformă Sighetu Marmației într-o veritabilă scenă a tradițiilor de iarnă, oferind localnicilor și vizitatorilor o experiență culturală deosebită, plină de culoare, sunet și spirit maramureșean. #romania#sighet#sighetumarmatiei#maramures#festival#draditional
Muzeul Maramureşan din Sighetu Marmației anunță finalizarea proiectului de restaurare a bisericii de lemn din cadrul Muzeului Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”, realizat cu sprijinul Ambasadei S.U.A., prin programul Ambassadors Fund for Cultural Preservation (AFCP).
Proiectul „Păstrarea pluralității etnice – Restaurarea și valorizarea bisericii de lemn din muzeu” a fost finanțat în 2024 cu 95.000 de dolari și a vizat conservarea unuia dintre obiectivele importante ale patrimoniului maramureșean. Este cel de-al doilea proiect AFCP câștigat de muzeu, după finanțarea din 2021 pentru Casa Memorială Elie Wiesel.
La conferința de presă vor participa: • 𝐀𝐥𝐲𝐬 𝐋. 𝐒𝐩𝐞𝐧𝐬𝐥𝐞𝐲, Consilier pentru Afaceri Publice, Ambasada S.U.A. • 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚𝐧, primarul municipiului Sighetu Marmației • 𝐌𝐢𝐫𝐞𝐥𝐚 𝐁𝐚𝐫𝐳, director al Muzeului Maramureșan
🔸 Reprezentanții mass-media sunt rugați să sosească cu 15 minute înainte, pe baza legitimației de presă. 🔸 Confirmări de participare până la 30 noiembrie 2025, ora 16:00, la: amarincean@gmail.com
Primăria municipiului Sighetu Marmației invită toți copiii, părinții și locuitorii orașului la evenimentul „În așteptarea Moșului”, care va avea loc vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, în Parcul Central. Magia sărbătorilor se aprinde la Sighet odată cu sosirea mult așteptatului Moș Nicolae, care va aduce bucurie, lumină și zâmbete celor mici. Seara va fi îmbogățită de un spectacol pregătit cu emoție și talent de copii de la Grădinița nr.8 și elevii liceelor din oraș, care vor urca pe scenă cu colinde și momente artistice pline de emoție dedicate sărbătorilor de iarnă. Evenimentul se va încheia într-o atmosferă caldă, printr-un recital special susținut de artista Camelia Trifoi, oferind un final plin de armonie acestei seri magice. Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de frumusețea sărbătorilor, de luminile iernii și de magia întâlnirii cu Moșul!
De Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, municipiul Sighetu Marmației va îmbrăca straie de sărbătoare!
Vă invităm cu drag să sărbătorim împreună Ziua Națională a României, la 1 Decembrie, într-un cadru festiv dedicat valorilor și tradițiilor noastre.
Evenimentele se vor desfășura după următorul program:
Ora 11:00 – Ceremonia oficială
La bustul Dr. Ioan Mihalyi de Apșa va avea loc ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori, alocuțiuni oficiale și momentul solemn dedicat Marii Uniri de la 1918.
O În această zi cu însemnătate deosebită pentru noi toți, vor fi aprinse luminițele decorative care vor da startul atmosferei magice a sărbătorilor de iarnă.
ra 16:00 – Spectacol în centrul municipiului
Sighetenii sunt invitați să ia parte la un spectacol care va aduce pe scena emoție, tradiție și energie, în cadrul căruia vor evolua:
• Grupul vocal–instrumental al Școlii de Artă „Gheorghe Chivu”, coordonat de profesorii: Marius Iusco,Viorel Bledea, Ioan Dunca și Florin Filimon.
• Grupul vocal „MARA”, coordonat de Ileana Matus
• Maria Luiza Mih și Ceterașii din Maramureș
• Concert susținut de îndrăgita artistă AMI
• SHOW 3D– „Poveste de Crăciun”. Vă invităm să rămâneți alături de noi până la final pentru a trăi o experiență vizuală unică, un moment spectaculos și plin de magie în care tehnologia modernă și farmecul sărbătorilor se împletesc într-un spectacol memorabil.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună Ziua Națională a României, în spirit de unitate, respect și bucurie!
La mulți ani, România!
La mulți ani, sigheteni!
Cu bucurie anunțăm desfășurarea Galei Bienale de Arhitectură 2025 la Sighetu Marmației
În organizarea Uniunii Arhitecților din România, sucursala Maramureș – Satu Mare, preț de două zile Sighetu Marmației va găzdui Gala Bienalei Naționale de Arhitectură – BNA
Secțiunea 12. Revitalizarea rurală
și
Secțiunea 13. Tabere de vară, școli de vară de meșteșuguri tradiționale.
Suntem onorați să ne regăsim pe harta acestui important manifest al inovației, alături de orașe precum București, Constanța, Sibiu, Timișoara, Târgoviște, Cluj Napoca, Târgu Mureș și Iași, în care arhitecți, urbaniști, ingineri, designeri, vizionari și comunități își unesc forțele pentru a promova arhitectura din România.
🤝 Vă invit să răspundem apelului Uniunii Arhitecților din România la reflecție și acțiune. Fii parte din schimbare și participă la BNA 2025!
✅10 octombrie 2025 - Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul
10.00 - Vernisaj expozitie cu proiectele participante
10.30 - Vernisaj expozitie cu lucrări realizate de arhitectul Dorel Cordoș
11.00 - Vernisaj expoziție cu Scoala de vară ALBA VERNACULARĂ . Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transăpușeana (Sala Martirilor Brâncoveni)
11.30 - Proiecție de filme
• Ștefan Câlția. Glăjărie. Apropierea de un meșteșug, montaj Diana Iabrașu
• Scrisori de la George (G.M. Cantacuzino), art direction Sofia K. Peters
12 30 - Vernisaj expozitie de grafică “Clăi și biserici “, satul maramureșean văzut de dr. arhitect Peter Wagner (Muzeul etnografic al Maramureșului)
15.00 – Gala si decernarea premiilor
✅11 octombrie 2025 - Muzeul satului Maramureșean
10.00 - Vernisaj Expozitie 10 ani de Scoli de Vara Klara Mathe (locație, Casa învățătorului)
10.30 - Mic maraton PechaKucha, toate școlile de vară prezente Într-o oră și ceva parcurgem 10 școli de vară. (locație, Casa învățătorului)
12.00 - Prezentare mesteri populari din Maramures,
12 30 - Mic concert al elevilor de la Scoala de muzică din Sighetu Marmatiei
14.00 - Andrei Mușat -Meșteșug- variantă condensată cu frescă , atelier de frescă– demonstrație live cu temă florală locală. Prezentare pictura finalizată la Mănăstirea din Budești, s-a recuperat o tehnica murală de sec XVI-XVII pe suport lemnos (locație Sura casei KOȘA)
16.00 - Sura casei KOȘA
Filme ale ediției din 2023 secțiunea Tabere de vară, școli de vară meșteșuguri tradiționale
Casa Stan Pătrunjel din Săpânța
Filme ale ediției din 2023 secțiunea revitalizare rurală.
SIGHETU MARMAȚIEI - Ziua recoltei ajunge la a VI-a ediție
Ziua Recoltei (sau Festivalul Recoltei) este o sărbătoare în care toată lumea se bucură de recoltele câmpului. Momentele prin care gospodarii aduc mulțumire pentru recoltele bogate, rodul muncii lor de pe parcursul anului. An de an, producătorii locali sigheteni și nu numai, vin în fața noastră cu bucate alese, plămădite cu bucurie păstrând tradițiile strămoșești, gustului copilăriei, reușind să ne încânte papilele gustative de fiecare dată.
Și anul acesta în perioada 27-28 septembrie 2025 vor transforma platoul Parcului Central într-o vatră sătească unde toată lumea poate să redescopere o amintire, un gust care să-i aducă bucurie și emoție.
Alături de producătorii locali, artizanii și meșterii populari ne vor purta prin magia zgărdanelor, podoabelor care au propria lor poveste, o dorință și de ce nu o energie pozitivă transmisă către cei care vor alege să le poarte.
Vă așteptăm cu drag să fiți și anul acesta oaspeți în povestea ZIUA RECOLTEI - Traista cu Bunătăți, să vă umpleți cămările și să ascultați poveștile gospodarilor.
Pe 16 și 17 septembrie, Muzeul Satului Maramureșean “Mihai Dăncuș” se transformă într-un veritabil tărâm al florilor și al inspirației! Vă invităm să luați parte la Masterclass-ul de artă florală „Nuntă în Maramureș”, un eveniment inedit, organizat în parteneriat cu @Asociația Antreprenorilor din domeniul floristic, care aduce magia tradițiilor maramureșene în universul floristic.
La acest atelier exclusiv, 15 floriste din întreaga țară își vor uni creativitatea sub îndrumarea talentatei Ella Fodor, pentru a da viață unor creații florale spectaculoase și inedite. O experiență unică, ce îmbină meșteșugul floral cu tradiția autentică maramureșeană!
Eveniment organizat în cadrul proiectului “Arhitectura vernaculară în Muzeul Satului Maramureșan: explorare, expunere și valorizare. Despre oamenii locului și trecutul lor”, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea III/2024, Acțiunea tematică „Muzee în aer liber - monumente de arhitectură vernaculară”, Subprogramul “Punere în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice”.
·
FESTIVALUL MEDIEVAL "ETERNUL MARAMUREȘ", LA A XIV - A EDIȚIE
✅️Dragi sigheteni și anul acesta Sighetu Marmației va deveni preț de două zile orașul unei povești medievale, cu domni, cavaleri, domnițe și trubaduri, cu momente de reconstituire istorică, cu dansuri și muzică de calitate.
🔴“Eternul Maramureș”, alături de alte câteva evenimente culturale care se desfășoară an de an în orașul nostru, a devenit în timp un festival așteptat nu doar de publicul sighetean iar anul acesta Festivalul medieval de la Sighetu Marmației a ajuns la cea de-a XIV-a ediție.
🔴Reconstituirea istorică, este unul dintre momentele cele mai apreciate ale oricărui festival medieval și presupune prezentarea de armament, tactici şi tehnici de luptă, o serie de elemente ofensive şi defensive, precum şi ateliere de tras cu arcul şi aruncat cu lancea. Nu în ultimul rând, publicul este invitat să adere la valori istorice specifice antichității și evului mediu precum: vitejia, curajul, cavalerismul, iubirea de neam. Poate de aceea iubim acest Festival. Poate de aceea rezonăm cu acest gen de eveniment cultural.
🔴Festivalul “Eternul Maramureș” ilustrează identitatea oraşului nostru, care, pe lângă a fi un oraş al datinilor, al poeziei, are şi o dimensiune istorică, Sighetu Marmației fiind o aşezare seculară care anul acesta împlinește 699 de ani de atestare documentară.
🔴Sunt doar câteva argumente care sper să vă determine să participați la Festivalul Medieval "Eternul Maramureș" de la Sighetu Marmației în perioada 30 - 31 august 2025.
Jopy Catalin
Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA” – ediția a 57-a Sighetu Marmației, 27 decembrie 2025
Primăria Municipiului Sighetu Marmației împreună cu Centrul Cultural, invită publicul larg să ia parte la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA”, ajuns la prestigioasa ediție a 57-a, care va avea loc sâmbătă, 27 decembrie 2025, în centrul orașului Sighetu Marmației.
Evenimentul, devenit un reper cultural de tradiție la nivel național, celebrează bogăția și autenticitatea obiceiurilor de iarnă din Maramureș și din alte zone etnofolclorice ale țării. Festivalul aduce în fața publicului cete de colindători, formații de dansuri tradiționale, obiceiuri arhaice, măști și costume populare autentice, păstrate cu sfințenie din generație în generație.
Prin desfășurarea sa în aer liber, în inima orașului, Festivalul „MARMAȚIA” transformă Sighetu Marmației într-o veritabilă scenă a tradițiilor de iarnă, oferind localnicilor și vizitatorilor o experiență culturală deosebită, plină de culoare, sunet și spirit maramureșean.
#romania #sighet #sighetumarmatiei #maramures #festival #draditional
4 days ago | [YT] | 0
View 0 replies
Jopy Catalin
5 days ago | [YT] | 0
View 0 replies
Jopy Catalin
📢 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐚̆
Muzeul Maramureşan din Sighetu Marmației anunță finalizarea proiectului de restaurare a bisericii de lemn din cadrul Muzeului Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș”, realizat cu sprijinul Ambasadei S.U.A., prin programul Ambassadors Fund for Cultural Preservation (AFCP).
Proiectul „Păstrarea pluralității etnice – Restaurarea și valorizarea bisericii de lemn din muzeu” a fost finanțat în 2024 cu 95.000 de dolari și a vizat conservarea unuia dintre obiectivele importante ale patrimoniului maramureșean. Este cel de-al doilea proiect AFCP câștigat de muzeu, după finanțarea din 2021 pentru Casa Memorială Elie Wiesel.
📅 𝟑 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏:𝟑𝟎
📍 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐚𝐧 „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐃𝐚̆𝐧𝐜𝐮𝐬̦”, 𝐆𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐚̆𝐫𝐢𝐚 "𝐇𝐨𝐝𝐨𝐫 𝐏𝐨𝐩"
La conferința de presă vor participa:
• 𝐀𝐥𝐲𝐬 𝐋. 𝐒𝐩𝐞𝐧𝐬𝐥𝐞𝐲, Consilier pentru Afaceri Publice, Ambasada S.U.A.
• 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚𝐧, primarul municipiului Sighetu Marmației
• 𝐌𝐢𝐫𝐞𝐥𝐚 𝐁𝐚𝐫𝐳, director al Muzeului Maramureșan
🔸 Reprezentanții mass-media sunt rugați să sosească cu 15 minute înainte, pe baza legitimației de presă.
🔸 Confirmări de participare până la 30 noiembrie 2025, ora 16:00, la: amarincean@gmail.com
Pentru informații suplimentare, vizitați site-ul nostru: muzeulmaramuresan.ro/anunturi/#comunicat-noiembrie…
2 weeks ago | [YT] | 0
View 0 replies
Jopy Catalin
Primăria municipiului Sighetu Marmației invită toți copiii, părinții și locuitorii orașului la evenimentul „În așteptarea Moșului”, care va avea loc vineri, 5 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, în Parcul Central.
Magia sărbătorilor se aprinde la Sighet odată cu sosirea mult așteptatului Moș Nicolae, care va aduce bucurie, lumină și zâmbete celor mici. Seara va fi îmbogățită de un spectacol pregătit cu emoție și talent de copii de la Grădinița nr.8 și elevii liceelor din oraș, care vor urca pe scenă cu colinde și momente artistice pline de emoție dedicate sărbătorilor de iarnă.
Evenimentul se va încheia într-o atmosferă caldă, printr-un recital special susținut de artista Camelia Trifoi, oferind un final plin de armonie acestei seri magice.
Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de frumusețea sărbătorilor, de luminile iernii și de magia întâlnirii cu Moșul!
3 weeks ago | [YT] | 1
View 0 replies
Jopy Catalin
De Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, municipiul Sighetu Marmației va îmbrăca straie de sărbătoare!
Vă invităm cu drag să sărbătorim împreună Ziua Națională a României, la 1 Decembrie, într-un cadru festiv dedicat valorilor și tradițiilor noastre.
Evenimentele se vor desfășura după următorul program:
Ora 11:00 – Ceremonia oficială
La bustul Dr. Ioan Mihalyi de Apșa va avea loc ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori, alocuțiuni oficiale și momentul solemn dedicat Marii Uniri de la 1918.
O În această zi cu însemnătate deosebită pentru noi toți, vor fi aprinse luminițele decorative care vor da startul atmosferei magice a sărbătorilor de iarnă.
ra 16:00 – Spectacol în centrul municipiului
Sighetenii sunt invitați să ia parte la un spectacol care va aduce pe scena emoție, tradiție și energie, în cadrul căruia vor evolua:
• Grupul vocal–instrumental al Școlii de Artă „Gheorghe Chivu”, coordonat de profesorii: Marius Iusco,Viorel Bledea, Ioan Dunca și Florin Filimon.
• Grupul vocal „MARA”, coordonat de Ileana Matus
• Maria Luiza Mih și Ceterașii din Maramureș
• Concert susținut de îndrăgita artistă AMI
• SHOW 3D– „Poveste de Crăciun”. Vă invităm să rămâneți alături de noi până la final pentru a trăi o experiență vizuală unică, un moment spectaculos și plin de magie în care tehnologia modernă și farmecul sărbătorilor se împletesc într-un spectacol memorabil.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună Ziua Națională a României, în spirit de unitate, respect și bucurie!
La mulți ani, România!
La mulți ani, sigheteni!
3 weeks ago | [YT] | 0
View 0 replies
Jopy Catalin
Maine un nou video subscribe abonativa @Jurnalmaramures @FitiOameni #Romania #oameni @chilloutdreams80 #subscribe @Maramuresanul04
1 month ago | [YT] | 0
View 0 replies
Jopy Catalin
Cu bucurie anunțăm desfășurarea Galei Bienale de Arhitectură 2025 la Sighetu Marmației
În organizarea Uniunii Arhitecților din România, sucursala Maramureș – Satu Mare, preț de două zile Sighetu Marmației va găzdui Gala Bienalei Naționale de Arhitectură – BNA
Secțiunea 12. Revitalizarea rurală
și
Secțiunea 13. Tabere de vară, școli de vară de meșteșuguri tradiționale.
Suntem onorați să ne regăsim pe harta acestui important manifest al inovației, alături de orașe precum București, Constanța, Sibiu, Timișoara, Târgoviște, Cluj Napoca, Târgu Mureș și Iași, în care arhitecți, urbaniști, ingineri, designeri, vizionari și comunități își unesc forțele pentru a promova arhitectura din România.
🤝 Vă invit să răspundem apelului Uniunii Arhitecților din România la reflecție și acțiune. Fii parte din schimbare și participă la BNA 2025!
✅10 octombrie 2025 - Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul
10.00 - Vernisaj expozitie cu proiectele participante
10.30 - Vernisaj expozitie cu lucrări realizate de arhitectul Dorel Cordoș
11.00 - Vernisaj expoziție cu Scoala de vară ALBA VERNACULARĂ . Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transăpușeana (Sala Martirilor Brâncoveni)
11.30 - Proiecție de filme
• Ștefan Câlția. Glăjărie. Apropierea de un meșteșug, montaj Diana Iabrașu
• Scrisori de la George (G.M. Cantacuzino), art direction Sofia K. Peters
12 30 - Vernisaj expozitie de grafică “Clăi și biserici “, satul maramureșean văzut de dr. arhitect Peter Wagner (Muzeul etnografic al Maramureșului)
15.00 – Gala si decernarea premiilor
✅11 octombrie 2025 - Muzeul satului Maramureșean
10.00 - Vernisaj Expozitie 10 ani de Scoli de Vara Klara Mathe (locație, Casa învățătorului)
10.30 - Mic maraton PechaKucha, toate școlile de vară prezente Într-o oră și ceva parcurgem 10 școli de vară. (locație, Casa învățătorului)
12.00 - Prezentare mesteri populari din Maramures,
12 30 - Mic concert al elevilor de la Scoala de muzică din Sighetu Marmatiei
14.00 - Andrei Mușat -Meșteșug- variantă condensată cu frescă , atelier de frescă– demonstrație live cu temă florală locală. Prezentare pictura finalizată la Mănăstirea din Budești, s-a recuperat o tehnica murală de sec XVI-XVII pe suport lemnos (locație Sura casei KOȘA)
16.00 - Sura casei KOȘA
Filme ale ediției din 2023 secțiunea Tabere de vară, școli de vară meșteșuguri tradiționale
Casa Stan Pătrunjel din Săpânța
Filme ale ediției din 2023 secțiunea revitalizare rurală.
2 months ago | [YT] | 0
View 0 replies
Jopy Catalin
SIGHETU MARMAȚIEI - Ziua recoltei ajunge la a VI-a ediție
Ziua Recoltei (sau Festivalul Recoltei) este o sărbătoare în care toată lumea se bucură de recoltele câmpului. Momentele prin care gospodarii aduc mulțumire pentru recoltele bogate, rodul muncii lor de pe parcursul anului.
An de an, producătorii locali sigheteni și nu numai, vin în fața noastră cu bucate alese, plămădite cu bucurie păstrând tradițiile strămoșești, gustului copilăriei, reușind să ne încânte papilele gustative de fiecare dată.
Și anul acesta în perioada 27-28 septembrie 2025 vor transforma platoul Parcului Central într-o vatră sătească unde toată lumea poate să redescopere o amintire, un gust care să-i aducă bucurie și emoție.
Alături de producătorii locali, artizanii și meșterii populari ne vor purta prin magia zgărdanelor, podoabelor care au propria lor poveste, o dorință și de ce nu o energie pozitivă transmisă către cei care vor alege să le poarte.
Vă așteptăm cu drag să fiți și anul acesta oaspeți în povestea ZIUA RECOLTEI - Traista cu Bunătăți, să vă umpleți cămările și să ascultați poveștile gospodarilor.
Vă mulțumim cu recunoștință,
Grupul Producătorilor locali- Traista cu Bunătăți
#romania#europa#europe#sighet#sighetumarmatiei#maramures @plustvmaramures4367 @Jurnalmaramures
2 months ago | [YT] | 2
View 2 replies
Jopy Catalin
🌸 Se întâmplă chiar zilele acestea! 🌸
Pe 16 și 17 septembrie, Muzeul Satului Maramureșean “Mihai Dăncuș” se transformă într-un veritabil tărâm al florilor și al inspirației! Vă invităm să luați parte la Masterclass-ul de artă florală „Nuntă în Maramureș”, un eveniment inedit, organizat în parteneriat cu @Asociația Antreprenorilor din domeniul floristic, care aduce magia tradițiilor maramureșene în universul floristic.
La acest atelier exclusiv, 15 floriste din întreaga țară își vor uni creativitatea sub îndrumarea talentatei Ella Fodor, pentru a da viață unor creații florale spectaculoase și inedite. O experiență unică, ce îmbină meșteșugul floral cu tradiția autentică maramureșeană!
Eveniment organizat în cadrul proiectului “Arhitectura vernaculară în Muzeul Satului Maramureșan: explorare, expunere și valorizare.
Despre oamenii locului și trecutul lor”, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea III/2024, Acțiunea tematică „Muzee în aer liber - monumente de arhitectură vernaculară”, Subprogramul “Punere în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice”.
Partener:
3 months ago | [YT] | 0

Load more